Dizabilitatea nu este un impediment

Cum bine știe orice persoană care este nevoită să-și accepte condiția medicală, drumul nu este unul ușor.
 
“Sufăr de sindromul Moebius, o boală neurologică rară. Câțiva dintre nervii cranieni nu s-au format corect, lăsându-mă cu paralizie facială și o greutate în vorbire. Problema vorbirii este cea de care mă lovesc de obicei.

Am fost astăzi la Starbucks și mi-am comandat ceea ce consumam de obicei. De obicei chelnerița înțelegea din prima încercare ce anume îmi doresc să comand, însă astăzi a fost nevoie de mai multe încercări pentru a o face să înțeleagă. Pe lângă asta exista și un blender în funcțiune pe fundal, lucru care făcea lucrurile și mai dificile decât erau deja, iar lucrurile de genul acesta care mi se întâmplă în public îmi aduc aminte că, ei bine, sunt diferită.
 
Ultimii doi ani pe care i-am petrecut într-un program de jurnalism m-au schimbat.  Nu voi mai lăsa nimic să mă dea înapoi pe motivul bolii mele. Am realizat anumite lucruri pe parcursul programului. A reușit să mă formeze personal, și m-a făcut să realizez că dacă vreau să trăiesc cu adevărat, nu pot lăsa sindromul Moebius să mă dea înapoi.
 
Un lucru important pe care l-am realizat a fost acela că există întotdeauna o cale alternativă prin care să rezolvi un lucru.  Am folosit foarte mult e-mailul în acea perioadă. E mult mai eficient pentru mine decât un apel telefonic. Iar când sunt nevoită să-mi dau numele la doctor sau la bibliotecă spre exemplu, de obicei arăt permisul de conducere, lucrurile sunt mult mai simple asa. Dacă răul devine și mai rău recurg la scrisul explicațiilor pe hârtie.
 
Sunt atâtea lucruri în viață care se află dincolo de ce poți avea în zona de confort. Faptul că m-am dus într-un mediu unde nu cunoșteam pe absolut nimeni, ma terifia, dar am dat de niște oameni extraordinari care au rămas în viața mea până în momentul de față. Consider că e necesar să-ți asumi riscuri și să accepți diverse provocări, doar așa vei reuși să evoluezi ca persoană. Aceste lucruri te vor ajuta să îți dai seama cine ești cu adevărat în viață. Eu îmi doresc să lucrez voluntar și eventual să lucrez pentru companii de tip non-profit, vreau să călătoresc și să scriu o carte.

Cel mai măreț lucru pe care l-am realizat în ultima vreme a fost acela că am reușit să atenționez și să informez lumea asupra sindromului Moebius sau a altor dizabilități. Fiind persoane cu diverse condiții medicale, suntem un fel de avocați. Ne putem împărtăși poveștile cu restul lumii și putem să transformăm întregul mediu în unul mult mai tolerant pentru toți. Asta e ceea ce-mi doresc să fac în viață- să fiu avocat și să atenționez. Majoritatea scriiturilor mele din timpul colegiului se referă la dizabilități, iar asta este adevărata mea pasiune în viață. Avem cu toții o voce. Haideți să o folosim atât pentru noi înșine cât și pentru ceilalți!

Educația și apărarea drepturilor sunt esențiale pentru a face lumea un loc mai tolerant. Atunci când ni se vor cunoaște problemele poate nu vor mai simți nevoia să se holbeze sau să facă vreun comentariu deplasat.
 
Acestea sunt motivele pentru care nu voi lăsa dizabilitatea să mă dea înapoi, nimeni n-ar trebui să permită asta.”