CALITATEA VIETII PERSOANELOR CU DIZABILITATI

,,Sondajele arată că persoanele cu dizabilități au o calitate a vieții mult mai  bună decȃt cele care nu au nicio problemă de sănătate. Atunci de ce acești indivizi presupun că sunt nefericiți?’’, se întreabă sociologul Tom Shakespeare.

În gȃndirea cotidiană a oamenilor se simte o compasiune în raport cu persoanele cu handicap căci pentru aceștia nefericirea este asociată cu eșecul și cu dependența.

Însă, această asociere este total greșită, numită ,,paradoxul dizabilității’’ deoarece statisticile au indicat că o persoană cu handicap are calitatea vieții mult mai bună în mod constant comparativ cu una fără nicio problemă.

Rolul cel mai important care face diferența este deprecierea și sentimentul de bine de la nivelul mentalului a persoanei în cauză. Cel mai important lucru este acela ca o persoană să se simtă bine la nivelul psihicului ceea ce înseamnă incredere totală în sine indiferent de dizabilitatea pe care o are.

Un individ care nu se apreciază  se adaptează mult mai greu în viață comparativ cu o persoană cu handicap care trece printr-o experiență mai profundă și învață din aceea experiență,  se focalizează pe evoluție pozitivă, avȃnd un motiv de schimbare.

Așadar,  persoanele cu o anumită dizabilitate deține o mai bună calitate a vieții, avȃnd la bază motivația de a reuși să se vindece si să ajute și pe alți pe fundalul experienței, comparativ cu  una fără nicio dificultate fizică.