CONFESIUNILE UNUI COMPOZITOR CU DEFICIENTE AUDITIVE

Spre deosebire de Mozart care moare prea devreme, în strania lui boală şi în sărăcie, lui  Ludwing van Beethoven, viaţa îi pregăteşte alt traseu. Unul plin de suferinţă căci la numai 34 de ani începe să nu mai perceapă sunetele, iar după o perioadă rămâne complet surd.

De-a lungul existenţei sale compune nouă simfonii, cinci concerte pentru pian şi orchestră, un concert pentru vioară şi orchestră, inegalabila Missa Solemnis, 32 de sonate pentru pian, mai multe sonate pentru vioară şi pian (cea mai cunoscută fiind Sonata Kreutzer), 16 cvartete pentru coarde şi opera Fidelio ce prezintă cu expresivitate şi claritate realităţile şi personalităţile vremii sale. Pe scurt, în ciuda handicapului său, el continuă să compună diferite simfonii. Iar, în perioada suferinţei sale, marele compozitor trăieşte numai pentru publicul care se bucura de audiţiile muzicii clasice.

În momentul când este diagnosticat de surzenie completă, el nu renunţă la activitatea sa de compozitor. Când se ducea  la teatru, era necesar să stea cât mai aproape de orchestră pentru a simti vibratia muzicii, deşi nu o auzea. Practic o auzea cu inima, iar ,,sunetele ascuţite ale instrumentelor şi ale vocile, dacă stau puţin mai departe, nu le mai aud. Când se vorbeşte în şoaptă aud doar sunetele, dar nu şi vorbele. În schimb, dacă se ţipă, durerea este insuportabilă’’, mărturisea Ludwing van Beethoven, în jurnalul lui.

La un moment dat, medicii îl sfătuiesc să-şi menajeze auzul şi se retrage undeva la ţară. Aici se petrece marea tragedie: momentul pierderii totale a auzului. În timp ce se plimba alături de un amic, acesta începe să cânte la flaut, dar Beethoven nu percepe cântecul şi întră în stare de depresie. 

Întâmplarea lasă o adâncă amprentă asupra propriei fiinţe căci o scrie în jurnal său. O lungă perioadă de timp nu şi-a recunoscut maladia. Astfel, prietenii aveau grijă să  nu-i lase impresia de compătimire pentru că acest fapt îl enerva foarte tare. A avut si clipe de confuzie cu intenţii de izolare totală  dar, din fericire, voinţa de creaţie artistică a fost mai puternică şi l-a împiedicat să facă acest lucru.  Doar pasiunea sa profesională l-a ţinut în viaţă.

E posibil ca boala să-i fi provocat genialitatea deoarece dacă Beethoven ar fi fost atins de o otită sclerozantă şi ar fi fost scufundat într-o beznă acustică atât interioară cât şi exterioară, probabil nu ar mai fi scris niciuna dintre capodoperele sale.

Surzenia sa de origine labirintică avea însă alte particularităţi. Centrii săi auditivi erau într-o permanentă stare de excitaţie producând vibraţii muzicale la nivel interior şi un zumzet deseori penibil şi tiranic.

Ludwing van Beethoven a fost şi va rămâne pentru publicul de pretutindeni, unul dintre marii compozitori de muzică clasică lângă Mozart. Atât prin compoziṭiile sale, cât şi prin drama pe care a suportat-o de dragul de a fi pe scenă, el nu va fi uitat niciodată.