Guvernul Romaniei adopta Strategia nationala O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati , 2015 2020,

GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi" pentru perioada 2015-2020 și a Planului operațional privind implementarea strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi" 2015-2020.

În temeiul art 08 din Constituţia României, republicată şi al art 1 lit. f) din Legea nr 0/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă următoarea hotărâre:

Art - Se aprobă Strategia naţională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi ” , 2015-2020, prevăzută în anexa nr .
Art – Se aprobă Planul Operațional privind implementarea Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi ” , 2015-2020, prevăzut în anexa nr.2.

Art – Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art – În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, președintele Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, va aproba Instrumentul de monitorizare privind implementarea Strategiei naţionale „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi ” , 2015-2020.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA

Sursa: mmuncii.ro - j33 mmuncii.ro - j33

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

Strategia naţională "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi", 2015-2020, denumită în continuare Strategia, îşi propune să asigure implementarea
Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi1  ratificate de România prin Legea nr 21/2010, denumită în continuare Convenția, prin seturi de măsuri coerente, integrate şi interinstituţionale.

Convenţia oferă un cadru de elaborare a politicilor publice şi de modernizare a practicilor, instrumentelor şi modalităţilor de sprijin în comunitate, care să conducă la participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi în societate, la o viaţă demnă şi împlinită în comunitate.

România se angajează să mobilizeze resursele necesare pentru eliminarea barierelor astfel încât nicio persoană cu dizabilităţi să nu fie discriminată, marginalizată, exclusă sau abuzată, iar alegerile şi aspiraţiile ei să fie respectate şi sprijinite, transpunând astfel în realitate principalele priorități în domeniul politicilor pentru persoanele cu dizabilități ale Programului de Guvernare, asigurând coerența politicilor în domeniul dizabilității precum și între diferite nivele şi mecanisme de guvernanţă, dar şi concordanţa acestora cu principiile şi obiectivele stabilite în tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

I.1.Procesul de elaborare a Strategiei

Pe parcursul anului 2013, Direcția Protecția Persoanelor cu Dizabilități din cadrul MMFPSPV a demarat procesul de elaborare a proiectului de Strategie, luând în considerare faptul că HG nr 175/2005 pentru aprobarea Strategiei naționale pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 își finaliza perioada de implementare. Proiectul a fost realizat în colaborare şi în urma consultărilor desfăşurate prin dezbateri publice cu reprezentanți ai autorităţilor publice centrale și locale, precum și cu reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniul dizabilităţii.

În luna decembrie 2013, a fost organizată o primă dezbatere publică cu sprijinul Institutului pentru Politici Publice și în prezența reprezentanţilor următoarelor instituții publice și organizații neguvernamentale: Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, Direcţia Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, Fundația HHC România, Open Society Foundation, Asociația Pro ACT Suport, Federaţia ONPHR, Asociaţia Nevăzătorilor din România, Asociaţia Alternativa 2003, Asociația Ceva de Spus, Fundaţia Estuar, Asociaţia Hans Spalinger, Asociaţia 1 Iunie 2001, Asociația Autism România, UNICEF, World Vision România, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Asociaţia Naţională a Surzilor din România, Asociaţia Handicapaţilor Neuromotori din Romania, Asociaţia Caritas Bucureşti.

De asemenea, și în lunile martie și iulie 2014, au fost organizate ample dezbateri publice la care au luat parte reprezentanţi ai Primului Ministru, MMFPSPV, Ministerului pentru Societatea Informaţională, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Durabile, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție - ANPDCA, Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, DGASPC Argeş, DGASPC Neamţ, DGASPC Maramureş, DGASPC Iaşi, UNICEF, Fundaţiei SERA România, Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Protecția Copilului (FONPC), Rețelei Prestatorilor pentru Persoane cu Dizabilități - Dizabnet, ASSOC Baia Mare, Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, Institutului pentru Politici Publice, CRJ, Federaţiei ONPHR, Asociației ProACT Suport, Centrului European pentru Drepturile Copilului.
Odată cu înființarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, prin OUG nr 6/20142, procesul de elaborare a Strategiei a fost continuat.

În luna ianuarie 2015, MMFPSPV a postat pe site-ul propriu proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei naţionale "O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, 2015 - 2020".

Au fost primite observații și recomandări, în vederea analizei și includerii acestora în cuprinsul proiectului de Strategie.

Având în vedere diversitatea și amploarea observațiilor formulate, cu sprijinul UNICEF, a continuat procesul de analiză de situație și de restructurare a priorităților, principiilor și obiectivelor, iar în data de 21 aprilie 2015, documentul a fost supus dezbaterii în Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap, organizat de ANPD.

În procesul consultativ s-a subliniat importanța elaborării Planului operațional pentru implementarea Strategiei, denumit în continuare Planul operațional, concomitent cu definitivarea proiectului de Strategie.

Cu sprijinul tehnic și financiar din partea reprezentanței UNICEF în România, s-a constituit un grup de lucru format din experți, care, împreună cu ANPD a prezentat proiectul de Plan operațional , care, în data de 3 august 2015, a fost supus dezbaterii în Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.
 
I.2. Concepte și terminologie

În sensul prezentei Strategii, termenii, expresiile și sintagmele de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)    abilitarea şi reabilitarea reprezintă acele măsuri eficiente şi adecvate, personalizate, inclusiv prin punerea la dispoziţie a tehnologiilor și dispozitivelor asistive şi sprijinul reciproc între persoane cu aceleaşi probleme, care permit persoanelor cu dizabilităţi să obţină şi să-şi menţină maximum de autonomie și să-şi dezvolte potenţialul fizic, mintal, social, educaţional şi profesional, în vederea deplinei integrări şi participări în toate aspectele vieţii. Se promovează sintagma «abilitare şi reabilitare¬, cu distincţia că abilitarea se referă la formarea de abilităţi prin mecanisme de compensare, în cazul funcţiilor care nu mai pot fi recuperate. Totodată, din perspectiva prezentei Strategii, sintagma abilitare și reabilitare are aplicabilitate în domeniul sănătății, încadrării în muncă, educaţiei și serviciilor sociale și reprezintă un concept mai larg decât conceptul de reabilitare medicală.

b)    activitatea este executarea unei sarcini sau acţiuni de către un individ; reprezintă funcţionarea la nivel individual.

c)    autonomia constă, pe de o parte, în capacitatea de autodeterminare a individului, în abilitatea de a lua singur decizii cu privire la propria viaţă şi în capacitatea sa de a duce la îndeplinire aceste decizii, prin iniţierea, organizarea, supervizarea şi revizuirea acţiunilor proprii fără a fi controlat de forţe externe sau de constrângeri, evaluând opţiunile existente şi luând în considerare propriile interese, nevoi şi valori, iar pe de altă parte, în percepția pe care o are persoana că dispune atât de abilitatea de a face alegeri cu privire la direcţia acţiunilor sale, cât şi de libertatea de a duce la îndeplinire aceste alegeri.

d)    barierele sau obstacolele sunt factori din mediul unei persoane care, prin absenţă sau prezenţă, limitează funcţionarea şi creează dizabilitatea. Posibile bariere pot fi mediul fizic inaccesibil, lipsa unor tehnologii şi dispozitive asistive, atitudinile negative ale oamenilor faţă de dizabilitate, precum şi serviciile, sistemele şi politicile care, fie nu există, fie ridică obstacole în calea implicării persoanelor cu o problemă de sănătate în toate domeniile existenţei.

e)    dizabilitatea este un termen generic pentru deficienţe/afectări, limitări ale activităţii şi restricţii în participare. Termenul denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ, care are o problemă de sănătate, şi factorii de mediu și personali în care se regăseşte.

f)    educaţia incluzivă este procesul permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, pe dimensiunile de politici, practici şi cultură ale respectivei instituţii, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor persoanelor din cadrul unei comunităţi. Educaţia incluzivă se referă la şcoli, centre de învăţare şi sisteme de educaţie care sunt deschise tuturor copiilor şi fiecăruia în parte. Educaţia incluzivă înseamnă, de asemenea, un proces de identificare, diminuare şi eliminare a barierelor care împiedică învăţarea, din şcoală şi din afara şcolii, în contexte nonformale și informale de educație.

g)    factorii de mediu compun mediul fizic, social şi atitudinal în care oamenii trăiesc şi îşi duc existenţa.

h)    facilitatorii sunt factori din mediul unei persoane care, prin absenţă sau prezenţă, au un rol important în funcţionarea persoanei. Printre aceştia se numără aspecte cum ar fi: un mediu fizic accesibil, disponibilitatea unor tehnologii şi dispozitive asistive, atitudinile pozitive ale oamenilor faţă de dizabilitate, precum şi serviciile, sistemele şi politicile al căror scop este creşterea nivelului de implicare, în toate domeniile existenţei, a persoanelor. Şi absenţa unui factor poate avea un efect de facilitare, cum ar fi absenţa atitudinilor negative. Facilitatorii pot împiedica o deficienţă/afectare sau o limitare în activitate să devină factori de restricţie în participare, deoarece facilitatorii îmbunătăţesc modul concret de realizare a acţiunii, în ciuda problemelor cu care se confruntă persoana în cauză din punct de vedere al capacităţii de acţiune.

i)    funcţionarea este un termen generic pentru funcţiile organismului, structurile corpului, activităţi şi participare; denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ, care are o problemă de sănătate, şi factorii de mediu și personali în care se regăseşte.

j)    limitările de activitate sunt dificultăţi cu care se poate confrunta un individ în executarea activităţilor. Limitarea activităţii poate fi de scurtă sau lungă durată, ușoară sau gravă, din punct de vedere calitativ sau cantitativ, înregistrată în executarea unei activităţi, faţă de modul sau măsura în care se aşteaptă executarea acelei activităţi de către persoane care nu au o problemă de sănătate.

k)    mobilitatea personală presupune libertatea de mișcare a persoanei cu dizabilități, în modul și momentul ales de aceasta; include facilitarea accesului la mijloace, dispozitive de mobilitate, tehnologii şi dispozitive de asistare şi alte forme active de asistenţă şi de intermediere, de calitate și la un cost accesibil.

l)    participarea este implicarea unei persoane într-o situaţie de viaţă; reprezintă funcţionarea la nivel social.

m)    restricţiile în participare reprezintă probleme cu care se poate confrunta un individ în implicarea sa în situaţii existenţiale. Prezenţa unei restricţii în participare este determinată prin compararea participării unui anume individ cu ceea ce se aşteaptă, în cultura sau societatea respectivă, de la un individ care nu are o dizabilitate.

n)    sistemul de cotă reprezintă procentul obligatoriu, stabilit prin legea specială, al persoanelor cu dizabilităţi angajate raportat la numărul total de angajaţi din cadrul unei structuri publice sau private; nerespectarea cotei atrage sancţiuni asupra angajatorilor.

o)    tehnologii de acces se referă la echipamentele hardware şi aplicaţiile software cu ajutorul cărora o persoană cu deficienţe/afectări poate utiliza tehnologia informaţională cu tot ceea ce ţine de aceasta. Cele mai cunoscute echipamente aferente tehnologiilor de acces sunt: afişajul Braille, sintetizatorul de voce hardware, imprimanta Braille, optaconul, magnificatorul sau lupa, dispozitivele de recunoaştere a textului şi citire a acestuia cu voce sintetizată.

p)    tehnologii şi dispozitive asistive reprezintă orice articol, echipament sau produs care este utilizat în scopul de a creşte, menţine sau îmbunătăţi capacităţile funcţionale ale persoanelor cu dizabilităţi. Termenul este echivalent cu alţi termeni din legislaţie sau din literatura de specialitate, precum: dispozitive sau mijloace ajutătoare, dispozitive de mobilitate, tehnologii de asistare, mecanisme de compensare şi alţii.

q)    viața independentă presupune autonomie, dreptul la alegere, dreptul de a lua decizii cu privire la propria viață și la relația cu ceilalți.

În folosirea termenilor sau în procesul de introducere sau definire a unor termeni noi, se va urmări eliminarea tendinţelor discriminatorii sau a celor care induc riscul de stigmatizare prin conotaţiile negative, categoriale sau depersonalizatoare.

CAPITOLUL II - INFORMAŢII GENERALE RELEVANTE

II.1. Descrierea situației actuale

La 30 iunie 2015, numărul total de persoane cu dizabilităţi3 din România a fost de 752.931 persoane. Dintre acestea, 97,7 % (735.364 persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent şi 2,3 % (17.567 persoane) sunt asistate în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi coordonate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

La 30 iunie 2015, rata persoanelor cu dizabilităţi, calculată la populaţia României4, a fost de 3,38%.

Regiunile Sud-Vest Oltenia şi regiunea București-Ilfov înregistrează cea mai mare, respectiv, cea mai mică rată de persoane cu dizabilități.

Conform Legii nr 48/20065 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare, iar gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu şi uşor.

La aceeași dată, la nivelul întregii țări, se înregistrează un număr de 174.386 persoane cu handicap fizic, din care 4.931 copii, 148.318 persoane cu handicap somatic, din care 12.149 copii, 23.415 persoane cu handicap auditiv, din care 1.654 copii, 103.214 persoane cu handicap vizual, din care 2.978 copii, 121.518 persoane cu handicap mintal, din care 11.230 copii, 89.245 persoane cu handicap psihic, din care 10.731 copii, 81.923 persoane cu handicap asociat, din care 15.339 copii, 6.778 persoane cu HIV/SIDA, din care 181 copii, 4.018 persoane cu boli rare din care 1.032 copii și 116 persoane cu surdocecitate, din care 24 copii.

Femeile reprezintă 53,34% din totalul persoanelor cu dizabilităţi.

52% din totalul persoanelor cu dizabilități trăiesc în mediul urban, iar 48% în mediul rural. Din numărul total al persoanelor cu handicap, cele cu handicap grav reprezintă 35,64%, cele cu handicap accentuat 52,68% iar cele cu handicap mediu şi uşor 11,68%.

La 30 iunie 2015, numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi a fost de 418, dintre care: 362 rezidenţiale şi 56 nerezidenţiale (de zi).

O treime din instituţiile rezidenţiale sunt centre de îngrijire şi asistenţă, având 6.445 de beneficiari, respectiv 36,69% din numărul total de 17.567 persoane aflate în instituţiile rezidenţiale.

Un număr semnificativ de beneficiari există şi în cele 62 de centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 5.938 persoane.

În ceea ce privește copiii cu dizabilități aflați în evidențele Serviciilor de Evaluare Complexă ale DGASPC județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, la data de 31.12.2014, potrivit datelor centralizate de ANPDCA, aceștia erau în număr de

3    Toate datele statistice prezentate în acest capitol au ca sursă direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti și sunt interpretate de către Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, cu excepția celor care au precizată o altă sursă.

4    Institutul Naţional de Statistică -  „Populaţia României pe localităţi”.

5    Legea nr 48/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1 din 3 ianuarie 2008.

70.493, dintre care: 35.545 copii încadrați în grad de handicap grav, 14.267 copii încadrați în grad de handicap accentuat și 19.128 copii încadrați în grad de handicap mediu.

În ceea ce privește copiii cu dizabilități pe grupe de vârstă, potrivit aceleiași surse, la data de 31.12.2014, aceștia erau distribuiți astfel: 9.866 în grupa de vîrstă 0-2 ani, 15.590 în grupa de vârstă 3-6 ani, 29.324 în grupa de vârstă 7-13 ani, 15.713 în grupa de vârstă 14-17 ani.

Date despre beneficiarii serviciilor de sănătate, educație, ocupare, reprezentare juridică, alte drepturi dezagregate pe criteriul dizabilității nu sunt publicate la nivel național cu o frecvență care să sprijine definirea politicilor sectoriale în domeniile menționate. Strategia își propune să sprijine procesul de dezvoltare a instrumentelor și a capacității administrative și instituționale de culegere a acestor date operaționale și statistice.

II.2. Grup țintă

Persoanele cu dizabilităţi includ acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi. Ele constituie beneficiarii direcți ai prezentei Strategii.

Beneficiarii indirecți sunt familiile sau membrii familiilor care au în îngrijire persoane cu dizabilităţi, reprezentanţii legali, specialiștii şi membrii comunităţii. De asemenea, crearea condiţiilor care asigură participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi este indirect în beneficiul tuturor membrilor societăţii.

CAPITOLUL III – PRIORITĂȚI, POLITICI ȘI CADRU JURIDIC EXISTENTE

III.1. Prioritățile Programului de Guvernare

Strategia se raliază cerinţelor Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene6 și Cartei sociale europene revizuite7, afirmând astfel o abordare a politicilor publice din perspectiva drepturilor omului.

De asemenea, Strategia își propune să îndeplinească, în România, obiectivele prioritare fixate de Strategia Europeană 2010-2020 ,,Un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere 8.

6    Uniunea Europeană - (2000/C 364/01), Jurnalul Comunităţilor Europene, 18.12.2000, inlocuita de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2012/C 326/02), prin Tratatul de la Lisabona la data de 26.10.2012.

7    Adoptată  prin  Legea  nr.  74/1999  pentru  ratificarea  Cartei  sociale  europene  revizuite,  adoptată  la

Strasbourg la 3 mai 1996, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,  nr 93 din  4 mai 1999.

8 Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Social şi Economic European şi Comitetul Regiunilor, Strategia Europeană în domeniul Dizabilităţii 2010-2020, un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere, COM(2010) 636 final, Bruxelles, adoptata la 15 mai 2010.

 Priorităţile stabilite prin Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități au constituit totodată repere importante în elaborarea acestei Strategii.

III.2. Politici și cadru juridic existente

Cadrul general al protecţiei şi promovării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în vederea asigurării exercitării depline şi în condiţii de egalitate a acestora de către toate persoanele cu dizabilităţi are la bază tratate şi convenţii internaţionale, directive şi recomandări europene, acte normative naţionale, dintre acestea, cele mai importante fiind:

a)    Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007;

b)    Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene 2007/C 303/019;

c)    Comunicarea COM(2010) 636 final „Strategia europeană 2010 - 2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere”,

Bruxelles, 15 noiembrie 2010;

d)    Regulile Standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia

48/96;

e)    Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, 2001 şi Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, versiunea pentru copii şi tineri, OMS, 2007;

f)    Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 4/1999;

g)    Directiva Consiliului 2000/78/EC de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, 27 noiembrie 2000, transpusă prin OG nr 37/2000 privind prevenirea și sanționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în 2014;

h)    Directiva Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L180 din 19 iulie 2000;

i)    Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

j)    Recomandarea Rec(2006)5 a Comitetului de Miniştri ai Statelor membre ale Consiliului Europei – Planul de Acţiune pentru promovarea drepturilor şi a deplinei participări a persoanelor cu handicap în societate: îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu handicap în Europa, 2006 – 2015;

k)    Recomandarea Rec(2011)14 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind participarea persoanelor cu dizabilităţi la viaţa politică şi publică;

l)    Directiva COM (2014) 638 final privind încheierea Tratatului de la Marrakesh pentru facilitarea accesului la operele publicate al persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate;

m)    Rezoluția Consiliului European nr 003/C175/01 referitoare la promovarea angajării în muncă și integrarea socială a persoanelor cu handicap, 15 iulie 2003;

9 Articolul 26 recunoaşte ca drept fundamental “dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de măsuri care să le asigure autonomia, integrarea socială şi profesională, precum şi participarea la viaţa comunităţii”.

n)    Rezoluția Consiliului European nr 003/C134/04 referitoare la accesibilitatea infrastructurii așezămintelor culturale și la activitățile culturale pentru persoanele cu handicap, 5 mai 2003;

o)    Rezoluția Consiliului European nr 003/C39/03 referitoare la ,,eAccesibilitatea-în vederea îmbunătățirii accesului persoanelor cu handicap în societatea bazată pe cunoaștere;

p)    Legea nr 48/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (lege specială);

q)    Legea nr 21/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007.

Din perspectiva documentelor mai sus menţionate, statul are obligaţia de a respecta şi sprijini diversitatea umană prin crearea condiţiilor care permit participarea deplină şi activă a tuturor persoanelor, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi.

CAPITOLUL IV - DEFINIREA PROBLEMEI

Convenţia recunoaşte explicit dizabilitatea ca pe o problemă a drepturilor omului şi, de asemenea, faptul că “este un concept în evoluţie şi că acesta rezultă din interacţiunea dintre persoanele cu deficienţe şi barierele de atitudine şi de mediu care împiedică participarea lor deplină şi efectivă în societate în condiţii de egalitate cu ceilalţi”. Acele condiţii sociale, economice, juridice, politice şi de mediu care acţionează ca bariere în exercitarea deplină a drepturilor persoanelor cu dizabilități trebuie să fie identificate şi eliminate pentru ca persoana cu dizabilităţi să-şi poată îndeplini rolurile în societate, la fel ca toți ceilalți.

Persoanele cu dizabilităţi trebuie să fie informate, consultate și să beneficieze de oportunităţi de participare activă şi de măsuri adecvate pentru exercitarea sau revendicarea drepturilor lor. În acest sens, actorii sociali, economici şi politici implicaţi în promovarea, protecţia şi asigurarea exercitării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi trebuie să lucreze în parteneriat și să prevină apariția de noi bariere în toate aspectele vieții, astfel încât să se asigure valorificarea cât mai eficientă a resurselor existente.

În România, înţelegerea conceptelor, definirea şi abordarea problematicii au trecut prin mai multe etape. Termenul utilizat în legislaţia naţională sau în traducerea documentelor internaţionale a fost constant cel de “handicap” iar argumentaţia s-a bazat pe existenţa unui articol distinct în Constituţia României. Totuşi, Convenţia a fost ratificată folosind termenul de «dizabilitate ¬, dezvoltarea şi generalizarea conceptului şi a abordării implicite începând cu prezenta Strategie.

În momentul de faţă, cei doi termeni, „handicap” şi „dizabilitate”, sunt utilizaţi cu accepţiuni similare. În etapa următoare, având ca referință în mod deosebit articolul

1 din Convenţie, vor fi clarificate elementele care determină starea de dizabilitate în interacțiunea dintre persoana cu deficiență/afectare şi barierele de atitudine şi de mediu, astfel încât intervenția să corespundă nevoii corect și real identificate, să fie centrată pe respectarea drepturilor omului și să fie eficace.

CAPITOLUL V – OBIECTIVE

V.1.    Viziunea
Exercitarea deplină şi efectivă de către persoanele cu dizabilităţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care le garantează Constituţia României şi tratatele internaţionale la care România este parte.

V.2. Scopul
Prezenta Strategie are ca scop promovarea, protejarea şi asigurarea exercitării depline şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi, precum şi promovarea respectului pentru demnitatea lor intrinsecă.

Strategia își propune să devină un cadru unificator al tuturor direcțiilor de acțiune abordate în domeniul dizabilității, inclusiv prin implementarea Acordului de parteneriat 2014-2020.

V.3. Obiectivele generale
Obiectivele generale ale Strategiei sunt următoarele:

1.    Promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

2.    Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile
vieții.

3.    Eliminarea discriminării și asigurarea egalităţii pentru persoanele cu dizabilități.

4.    Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil, atât în sectorul public cât și în cel privat, concomitent cu asigurarea accesului lor efectiv la servicii de sprijin pentru creșterea ocupării pe piața muncii.

5.    Promovarea educaţiei şi formării profesionale favorabile incluziunii la toate nivelurile și a învățării de-a lungul vieții pentru persoanele cu dizabilități.

6.    Promovarea şi protecţia dreptului persoanelor cu dizabilităţi la condiţii de trai decente pentru îmbunătățirea continuă a calității vieții lor.

7.    Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii şi facilităţi de sănătate, de calitate, care acordă atenție problemelor specifice de gen, la un cost rezonabil şi cât mai aproape posibil de comunităţile în care acestea trăiesc.

8.    Fundamentarea de politici pentru persoanele cu dizabilităţi pe baza informațiilor și datelor statistice şi de cercetare colectate din toate domeniile de activitate.

Obiectivele specifice fiecărui domeniu se regăsesc  în capitolele corespunzătoare.

CAPITOLUL VI – PRINCIPII GENERALE
Prezenta Strategie se fundamentează pe următoarele principii:

1.    Respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertăţii de a face propriile alegeri, şi a independenţei persoanelor se referă la valoarea pe care fiecare persoană, indiferent de deficienţa/afectarea ei, o poate aduce în cadrul societăţii. Perspectiva persoanelor cu dizabilităţi trebuie inclusă în experienţa globală de viaţă. Principiul stă la baza procesului de identificare şi eliminare a barierelor pentru a permite persoanelor cu limitări de activitate sau restricţii de participare să–şi exercite, conform consimţământului liber şi informat, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

2.    Nediscriminarea. Aplicarea acestui principiu presupune luarea de măsuri pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea oricărei forme de discriminare, inclusiv a discriminării multiple la care pot fi supuşi copiii, fetele şi femeile sau persoanele vârstnice. Principiul conduce la necesitatea adoptării unor măsuri specifice care sunt necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi.

3.    Participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate a persoanelor cu dizabilităţi este condiţionată de existenţa unui cadru social, economic, juridic, politic, cultural şi de mediu care acţionează ca factor facilitator şi contribuie la exercitarea deplină a drepturilor. Participarea deplină şi efectivă în societate presupune atât identificarea şi eliminarea restricțiilor, cât şi adoptarea unor măsuri active şi eficiente pentru garantarea exercitării depline a drepturilor fundamentale. Participarea se referă, de asemenea, şi la luarea de măsuri eficiente în scopul schimbării de atitudini şi comportamente care pot duce la stigmatizare, marginalizare sau excludere a persoanelor cu diverse deficienţe/afectări. Persoanele cu dizabilități trebuie să fie informate, să aibă oportunităţi de participare activă şi măsuri adecvate pentru revendicarea drepturilor lor. Principiul privind participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate este legat de conceptele: “design universal” şi “ adaptare rezonabilă”.

4.    Respectul pentru diversitate şi acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte a diversităţii umane şi a umanităţii presupune recunoaşterea dizabilităţii ca dimensiune universală, inevitabilă, a diversităţii umane. Acest principiu implică, de asemenea, recunoaşterea contribuţiilor valoroase, existente şi de perspectivă, aduse de persoanele cu dizabilităţi la bunăstarea generală şi a diversității comunităţilor din care fac parte. Persoanele cu dizabilități sunt titulare de drepturi. Societatea are obligaţia de a crea condiţiile care să permită atât cunoaşterea cât şi recunoaşterea nevoilor lor specifice pentru a le asigura participarea deplină şi activă, fără discriminare.

5.    Egalitatea de şanse este rezultatul procesului de egalizare a şanselor prin care diferitele structuri din societate şi de mediu, de exemplu: infrastructura, serviciile, informarea, au devenit disponibile inclusiv persoanelor cu dizabilităţi. Principiul implică recunoașterea persoanelor cu dizabilități ca participanți cu drepturi egale în cadrul societății.

6.    Accesibilitatea este rezultatul procesului care presupune luarea în considerare, încă din faza de proiectare, în toate politicile, programele, serviciile, produsele şi resursele din comunitate destinate persoanelor cu dizabilități, a aspectelor referitoare la cost, disponibilitate, adaptare, proximitate, pentru a preîntâmpina crearea de noi bariere precum şi identificarea şi eliminarea barierelor existente care limitează accesul persoanelor cu dizabilităţi la toate domeniile vieţii.

7.    Egalitatea între bărbaţi şi femei se referă la necesitatea de a respecta și integra egalitatea de gen, în special pentru fetele și femeile cu dizabilități supuse discriminării multiple, în toate politicile şi măsurile ce susțin deplina exercitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de către toate persoanele cu dizabilităţi.

8.    Respectul pentru capacităţile de dezvoltare a copiilor cu dizabilitate şi pentru dreptul copiilor cu dizabilităţi de a-şi păstra identitatea promovează încrederea în potențialul de dezvoltare și în autonomia copilului, concomitent cu identificarea şi acoperirea diferitelor nevoi specifice care, progresiv, pot apărea la un moment în evoluţia sa. Pe tot parcursul evoluţiei lor, copiii cu dizabilităţi trebuie consultaţi şi implicaţi în mod activ în procesele de luare a deciziilor referitoare la problemele privind persoanele cu dizabilităţi.

9.    Consultarea şi implicarea persoanelor cu dizabilităţi, a reprezentanţilor şi a organizaţiilor lor, în acord cu principiul "Nimic pentru noi, fără noi!" în procesele de luare a deciziilor, în elaborarea de politici, programe, acţiuni şi măsuri, presupune recunoaşterea contribuţiilor persoanelor cu dizabilităţi la bunăstarea generală. Promovarea exercitării depline a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către persoanele cu dizabilităţi şi deplina participare a acestora la viaţa comunităţilor din care fac parte vor avea ca rezultat dezvoltarea semnificativă a societăţii în plan uman, social şi economic, precum şi eradicarea sărăciei. Respectarea acestui principiu asigură implicarea şi participarea persoanelor cu dizabilităţi şi a organizaţiilor care le reprezintă în procesul de monitorizare a implementării Convenţiei.

CAPITOLUL VII – DIRECȚII DE ACȚIUNE

Prezenta Strategie se focalizează pe opt principale direcții de acțiune vizând implementarea Convenţiei în România. Acestea sunt: accesibilitate, participare, egalitate, ocuparea forței de muncă, educație și formare profesională, protecție socială, sănătate și statistici și colectarea datelor.

În cadrul fiecărei direcții de acțiune se regăsesc: analiza situației actuale, obiectivul general și obiectivele specifice. În Planul operațional (Anexa 2), obiectivele specifice sunt detaliate în măsuri, rezultatele așteptate fiind măsurate în indicatorii de rezultat. Termenele de realizare a măsurilor, responsabilii10 pentru implementarea măsurilor și resursele financiare necesare sunt stabilite pentru fiecare măsură în Planul operațional.

VII.1.Accesibilitate

Analiza situaţiei actuale

Încă din preambulul Convenţiei se subliniază importanţa accesibilităţii domeniului politic, economic, social, cultural, civil sau al altor domenii ale vieţii, pentru a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să se bucure pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Accesibilitatea  este  unul  dintre  cele  opt  principii  generale  care  stau  la  baza

Convenţiei, fiind strâns legată de conceptele de ”design universal” şi de ”adaptare rezonabilă”. Aplicarea principiilor designului universal previne apariţia de noi bariere încă din faza de proiectare a produselor, mediului, programelor şi serviciilor astfel încât cestea pot fi utilizate de toate persoanele cu dizabilităţi, pe cât este posibil fără să fie nevoie de adaptare ulterioară şi fără a exclude dispozitivele de asistare, atunci când este necesar. La fel de important este şi conceptul de ”adaptare rezonabilă”, promovat de Convenţie pentru a identifica şi elimina barierele existente.

Accesibilitatea reprezintă, în egală măsură, o obligaţie generală şi un domeniu specific de intervenţie privind mediul fizic, transportul public, informaţia şi mijloacele de comunicare, inclusiv tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii, precum şi alte facilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, în zone urbane sau rurale.

La nivel național, există o serie de politici și reglementări care susţin, în general, accesibilitatea şi protecția împotriva discriminării pe criterii de dizabilitate. Totuşi, nevoile persoanelor cu dizabilități sunt diferite și necesită o atenție suplimentară din partea factorilor de decizie politică și de reglementare, în special cu privire la asigurarea tuturor condiţiilor necesare pentru a da acestora posibilitatea de a se bucura pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Provocările cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în viaţa de zi cu zi țin de mai multe aspecte pe care prezenta Strategie le abordează în domeniile următoare, precum:

Acces limitat la mediul fizic - clădiri civile și spaţiu urban:

a)    Majoritatea blocurilor de locuinţe și a clădirilor de utilitate publică rămâne inaccesibilă persoanelor cu dizabilităţi datorită lipsei rampelor, a ușilor de acces și a grupurilor sanitare dimensionate adecvat; spaţiul urban este adesea inadecvat proiectat şi/sau echipat limitând accesul;

b)    Nu există un angajament ferm al autorităţilor locale şi centrale pentru asigurarea accesului la mediul fizic într-o perioadă de timp determinată;

c)    Acțiunile de conștientizare privind importanța identificării şi eliminării barierelor pe care le întâmpină persoanele cu dizabilităţi în exercitarea drepturilor lor sunt extrem de reduse.

Acces limitat la sistemul de transport public - mijloace de transport şi infrastructură tehnico-edilitară aferentă:

a)    Serviciile de transport public local, interjudeţean şi naţional au un grad scăzut de accesibilitate, cel mai puţin accesibil fiind transportul feroviar iar cel mai accesibil fiind transportul aerian, ca urmare a implementării reglementărilor şi standardelor comune aflate în vigoare în toate statele membre UE.

b)    Nevoile persoanelor cu dizabilităţi nu sunt cunoscute de operatorii de transport iar mijloacele de transport şi serviciile prestate de operatorii din domeniu sunt aproape lipsite de accesibilitate cu excepţia unui segment din transportul aerian;

c)    Nu există un dialog consistent între factorii decizionali, operatori şi persoanele cu dizabilităţi şi organizaţiile acestora, pentru asigurarea unui transport accesibil, precum și lipsa planurilor - cadru de accesiblitate la nivel de municipiu sau oraş.

Acces limitat la informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii şi sisteme informatice şi de comunicaţii:

a)    Accesul la tehnologia de acces și la tehnologiile și dispozitivele asistive , chiar dacă acestea au caracteristicile necesare pentru a permite persoanelor cu dizabilități o utilizare eficientă, este limitat de bariere privind costurile sau de lipsa serviciilor de instruire a utilizatorilor;

b)    Ghidul privind realizarea paginilor WEB pentru administraţia publică centrală şi locală din România, elaborat încă din 2008, nu a condus la asigurarea accesului la serviciile electronice de utilitate publică;

c)    Conținutul programelor de televiziune, de internet sau a altor mijloace electronice nu este disponibil în formate accesibile decât sporadic;

d)    Persoanele cu dizabilităţi nu au acces la un sistem coerent de informații privind bunurile, serviciile, echipamentele pentru tehnologia de acces și nici nu sunt

încurajate să le utilizeze;

e)    Nu există un sistem de colectare a informațiilor pentru cunoașterea nevoilor pieței, în mod deosebit pentru furnizarea de tehnologii de acces adaptate nevoilor specifice dizabilității;

f)    Interesele utilizatorilor de comunicaţii din România sunt protejate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii dar „accesibilitatea” nu se regăsește în mandatul acestei instituții.

Ca probleme comune în domeniile denumite mai sus, putem enumera:

a)    Conceptele „accesibilitate”, „design universal” şi „adaptare rezonabilă” nu sunt luate în considerare în planurile şi strategiile de dezvoltare specifice fiecărui domeniu ; consultarea persoanelor cu dizabilități nu constituie un mod de lucru pentru elaborarea politicilor publice în domeniu;

b)    Programele de formare inițială şi continuă nu conţin module obligatorii privind accesibilitatea şi alte concepte de bază din perspectiva respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru persoanele cu dizabilități;

c)    Organizaţiile profesionale nu promovează conceptele de bază; nu există dialog între aceste organizaţii şi persoanele cu dizabilități sau organizaţiile care le reprezintă;

d)    Cercetarea privind proiectarea şi realizarea mediului fizic, a transportului public, a informaţiei şi mijloacelor de comunicare, a tehnologiilor şi sistemelor informatice şi de comunicaţii accesibile pe baza principiilor designului universal și adaptării rezonabile este aproape inexistentă;

e)    La nivelul întregii societăţi nu se conştientizează faptul că asigurarea accesibilităţii va fi în beneficiul tuturor membrilor societății, printre care persoanele cu limitări temporare sau ocazionale de mobilitate.

Aceste probleme sunt tratate cu prioritate de prezenta Strategie întrucât de rezolvarea acestora depinde accesul persoanelor cu dizabilități la educaţie, sănătate, viaţă culturală, activităţi recreative, timp liber şi sport. Celelalte aspecte specifice legate de accesibilitatea serviciilor de educație, sănătate, culturale și altele vor fi abordate prin intermediul Planului național de accesibilitate.

În concluzie, deşi au fost înregistrate progrese, analiza situației actuale în ceea ce priveşte accesibilitatea determină măsuri concertate și eficiente în vederea creșterii participării persoanelor cu dizabilităţi la viaţa societății.

Obiectiv general

Promovarea accesibilității în toate domeniile vieții pentru asigurarea exercitării de către persoanele cu dizabilități a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Obiective specifice

OS.1 - Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic - clădiri civile şi spaţiul urban.

OS - Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la sistemul de transport public – mijloace de transport şi infrastructură tehnico-edilitară aferentă.

OS.3 - Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologii şi sisteme informatice şi de comunicaţii.

OS.4 - Coordonarea şi monitorizarea la nivel naţional a procesului de promovare şi implementare a accesibilităţii în toate domeniile vieţii, în concordanţă cu principiile „designului universal”.

VII.2. Participare

Analiza situației actuale

Participarea persoanelor cu dizabilități la viața publică este strâns legată de autonomia acestora, care, la rândul său, trebuie analizată în legătură cu: capacitatea juridică, mobilitatea personală și dreptul de a trăi independent.

Capacitatea juridică este în mod special importantă deoarece afectează toate domeniile vieţii: alegerea domiciliului, alegerea partenerului de viaţă şi încheierea căsătoriei, semnarea contractului individual de muncă, gestionarea banilor şi proprietăţii, administrarea tratamentului medical sau internarea în spital, exprimarea votului. Persoanele cu deficiențe mentale, lipsite de capacitate de exercițiu, sunt private de dreptul de a lua decizii care privesc viaţa lor personală, în cazul lor aplicându-se substituirea luării deciziilor de către tutorii lor, în procesul aplicării căreia s-a ajuns, de multe ori, la neglijarea voinţei acestor persoane şi chiar la abuzuri.

Cât priveşte accesul deplin al persoanelor cu dizabilităţi la actul de justiţie, acesta este limitat din cauza accesibilizării reduse a instituţiilor şi sălilor de judecată, a lipsei tehnologiilor de acces sau a tehnologiilor şi dispozitivelor asistive şi a serviciilor de sprijin.

Nu sunt identificate măsuri de adaptare rezonabilă în justiţie. Limitarea exercitării capacităţii juridice prin punerea sub interdicţie este un proces ce implică multă birocrație și pe parcursul căruia nu se cunoaşte modul în care se respectă drepturile, voinţa şi preferinţele persoanei, nu există informaţii despre adaptarea măsurilor la situaţia persoanei şi, mai ales, despre revizuirea periodică a acestor măsuri.

Sprijinul pe care persoanele cu dizabilităţi îl primesc pentru exercitarea capacităţilor juridice este limitat. Din punct de vedere al serviciilor directe, nu sunt identificate şi reglementate încă măsuri de protecţie proporţionale cu gradul în care acestea ar putea afecta drepturile şi interesele persoanelor.

La fel ca toţi cetăţenii, persoanele cu dizabilităţi au posibilitatea de a solicita sprijin din partea instituţiei Avocatul Poporului în respectarea drepturilor lor în relaţia cu instituţiile autorităţilor publice centrale şi locale.

Dreptul la viaţă independentă şi integrare în comunitate este reglementat încă din Constituție. Aceasta statuează dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Potrivit actelor normative referitoare la evidenţă, domiciliu, reşedinţă şi acte de identitate, cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească sau să-şi schimbe, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa.

Susţinerea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi concomitent cu dezvoltarea măsurilor de prevenire a instituționalizării și de susţinere a traiului în comunitate reprezintă o prioritate pentru România. Atât prin finanţare de la bugetul de stat, cât şi prin atragerea de fonduri europene, se va extinde infrastructura pentru servicii sociale dezvoltate în comunitate, corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, în scopul de a le îmbunătăţi abilităţile şi capacitatea de a fi participanţi activi pe piaţa forţei de muncă şi la viaţa socială. Prin urmare, pentru perioada de programare 2014-2020, România îşi ia angajamentul să asigure tranziția de la un sistem bazat pe îngrijiri de tip rezidenţial la unul bazat pe servicii alternative comunitare, care, în prezent, sunt insuficient dezvoltate.

Mobilitatea personală, aşa cum este tratată în Convenţie, reprezintă în egală măsură o obligaţie generală a statelor părţi şi un domeniu specific de intervenţie. Legislaţia națională actuală nu defineşte şi, implicit, nu tratează asigurarea mobilităţii personale prin măsurile necesare astfel că, pentru prima dată, conceptul este tratat, inclusiv cu măsurile aferente, în prezenta Strategie. Totuşi, Legea nr 48/2006 şi legislația din domeniul sănătății prevăd dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de dispozitive medicale gratuite.

În prezent, formarea abilităţilor de utilizare a unui echipament care asigură mobilitatea este asigurată în special de organizaţii neguvernamentale. Nevoile foarte diverse ale persoanelor cu dizabilităţi nu sunt suficient de bine cunoscute de profesioniști, la fel nici domeniul privind asigurarea mobilității personale. Obligaţia informării şi/sau a instruirii persoanelor cu dizabilităţi cu privire la tehnicile asistive nu este susţinută prin decontarea din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi nu este asigurată într-un cadru coerent.

În domeniul libertății de expresie şi opinie şi al accesului la informaţie, Constituția garantează libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, şi, de asemenea, dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

Informaţia în format accesibil este rar disponibilă. În anul 2010, a fost desfiinţat singurul institut de cercetare din domeniul dizabilităţii, Institutul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap, iar cercetarea privind tehnologiile şi dispozitivele asistive sau formele alternative de exprimare şi informare este aproape inexistentă.

Legea nr 48/2006 garantează accesul fără limitări sau restricţii la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, definind tehnologia asistivă şi de acces ca fiind tehnologia care asigură accesul cu şanse egale al persoanelor cu dizabilităţi la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional.

În ceea ce priveşte domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor audiovizuale şi al serviciilor poştale, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) are drept rol punerea în aplicare a politicilor naţionale, inclusiv prin reglementarea pieţei şi reglementarea tehnică în aceste domenii.

Un alt element ce poate fi amintit cu referire la problematica utilizatorilor finali cu dizabilităţi priveşte procedura de consultare publică pe care ANCOM o parcurge atunci când intenţionează să adopte măsuri cu impact semnificativ pe piaţă. Astfel, în cadrul acestei proceduri, ANCOM consultă în mod activ utilizatorii cu dizabilităţi şi asociaţiile ce reprezintă interesele acestora.

Dreptul la viaţă personală este garantat de Constituţia României care afirmă faptul că “autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile (...). Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, cu excepţiile prevăzute de lege”.

Este garantat secretul corespondenţei, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare. Codul Civil interzice utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea anumitor limite prevăzute de lege, iar Codul Penal sancţionează violarea de domiciliu şi a secretului corespondenţei.

Legea nr 67/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Legea reglementează respectarea dreptului la viaţa privată, nicio persoană neputând fi supusă vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici la domiciliul, reşedinţa sau în corespondenţa sa, fără consimţământul său.

Legea cu privire la actele de stare civilă reglementează utilizarea interpretului de limbaj mimico-gestual la încheierea căsătoriei în cazul în care unul sau ambii viitori soţi sunt surdomuţi.

Pentru a-și dezvolta pe deplin potențialul fizic, mintal, social, și profesional și a realiza o deplină integrare și participare în toate aspectele vieții, persoana cu dizabilități trebuie să beneficieze de servicii și programe de abilitare și reabilitare complexe, adaptate nevoilor, pentru care, de asemenea, este necesară formarea inițială și continuă pentru personalul acestora.

În ceea ce privește participarea la viaţa politică şi publică, Constituţia României garantează egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor români, fără privilegii şi discriminări. Constituţia şi Legea nr 4/2003 a partidelor politice, cu modificările şi completările ulterioare, asigură un cadru legal nediscriminatoriu pentru toţi cetăţenii și permite participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi la activităţile şi administrarea partidelor politice.

Restricţiile referitoare la participarea persoanelor cu dizabilităţi în procesul electoral provin din proceduri și practici neconforme precum și din lipsa accesibilizării.

Participarea la viaţa culturală, activităţi recreative, timp liber şi sport este garantată de Constituţie, alături de libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale. Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Legea specială obligă autorităţile competente ale administraţiei publice să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.

Legea educaţiei fizice şi sportului nr 9/2000 obligă autorităţile administraţiei publice să asigure condiţii pentru practicarea educaţiei fizice şi sportului de către persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic si mixt, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării în societate, precum şi mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiţii naţionale şi internaţionale destinate lor. În România există în prezent un număr de 26 de structuri sportive, membre ale Comitetului Naţional Paralimpic.

În general, participarea persoanelor cu dizabilităţi este în multe cazuri limitată sau chiar inexistentă, nu din cauza deficienţei sau afectării, ci din cauza barierelor de mediu, comunicare, de atitudine.

Obiectiv general

Asigurarea participării depline a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții.

Obiective specifice

OS.1 - Promovarea participării efective și depline a persoanelor cu dizabilități la procesele de luare a deciziilor publice.

OS.2 - Asigurarea de sprijin pentru exercitarea de către persoanele cu dizabilități a capacităţii juridice.

OS.3 - Asigurarea de sprijin pentru accesul efectiv al persoanelor cu dizabilități la actul de justiție.

OS.4 - Asigurarea de sprijin pentru exercitarea de către persoanele cu dizabilități a dreptului la vot.

OS.5 - Îmbunătățirea cadrului de furnizare a informațiilor destinate publicului larg în formate accesibile și cu tehnologii adecvate diverselor tipuri de handicap.

OS.6 - Asigurarea de sprijin și asistență adecvată pentru exercitarea deplină şi efectivă de către persoanele cu dizabilităţi a dreptului la alegere, libertate individuală, control al vieţii personale și pentru îndeplinirea responsabilităților ce le revin în creșterea copiilor lor.

OS.7 - Asigurarea de servicii de sprijin diversificate, accesibile, pentru facilitarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, furnizate în comunitate, atât în mediul urban cât și în mediul rural.

OS.8 - Dezinstituţionalizarea și prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi, concomitent cu dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate.

OS.9 - Asigurarea accesului şi participării persoanelor cu dizabilităţi la programe şi contexte de educaţie nonformală, activităţi culturale, sportive, de timp liber şi recreative, adecvate intereselor şi cerinţelor specifice.

OS.10 - Asigurarea mobilităţii personale astfel încât persoanele cu dizabilităţi să aibă posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii.

VII.3 Egalitate

Analiza situaţiei actuale

Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

OG nr 37/200011 definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Legislația antidiscriminare nu oferă o definiție a discriminării pe criteriul dizabilității, limitându-se doar la a enumera dizabilitatea printre criteriile de excludere, restricție sau preferință. De asemenea, termenul ”adaptare rezonabilă” este definit doar în contextul angajării în muncă.

În ceea ce privește drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, acestea sunt garantate de Constituţia României şi tratatele internaţionale la care România este parte. Articolul 50 din Constituție, afirmă că persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială iar Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

Constituţia României prevede dreptul la vot pentru toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepţia persoanelor puse sub interdicţie. Alegătorii cu dizabilităţi au mai multe opţiuni pentru a-şi putea exercita dreptul de vot, dar există bariere în domeniul procedurilor de lucru, al accesibilizării secţiilor de vot, al traseelor stradale şi al informării în formate adaptate.

Noul Cod Civil republicat, intrat în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, a adus elemente de noutate referitoare la includerea unor reglementări specifice privind ocrotirea dreptului la viaţă, dreptului la sănătate şi la integritate fizică şi psihică, a dreptului la viaţă privată şi la demnitatea persoanei. Totuşi, Codul Civil nu prevede, în sistemul de luare a deciziilor pentru persoanele cu dizabilităţi, suficiente măsuri de sprijin pentru ca acestea să-şi exercite pe deplin capacitatea lor juridică. Mai mult, în ceea ce priveşte instituţia tutelei, nu există proceduri și practici corespunzătoare pentru contestare şi administrare.

Citeste mai departe mmuncii.ro - j33 aici...

Sursa: mmuncii.ro - j33 mmuncii.ro - j33