MEDICUL COPIILOR DIN SISTEMUL DE PROTECTIE SOCIALA

Andreea Dumitrescu in varsta de 35 de ani  este medic stomatolog în Slatina de şase ani, iar la Urgenţe i-a consultat prima dată pe „copiii statului“ şi a hotărât că pentru ei va face mai mult decât să le aline durerea în criză.

„Adesea aud în jur, şi mi se spune şi mie, că nu poţi schimba lumea, te chinui degeaba. Ei bine, îmi place să cred că nu e aşa“, îşi începe povestea medicul stomatolog din Slatina care a devenit, neoficial, dentistul copiilor din sistemul de protecţie socială. A tratat până acum aproape 100 de copii din judeţul Olt, iar mulţumirea ei este că astăzi aceştia vin la tratament la cabinetul ei, în medie 10-15 pe lună, şi nu mai sunt clienţi la Urgenţe.
Andreea este o prezenţă care îţi dă optimism dintr-o simplă discuţie, a terminat facultatea în urmă cu nouă ani. Primii trei ani după ce a devenit medic cu parafă i-a petrecut în Bucureşti şi s-a întors în oraşul natal, Slatina.

Lecţie de viaţă pentru proprii copii

În carieră a luat lucrurile pas cu pas, e mulţumită de ce face astăzi, deşi a traversat şi dezamăgiri. Se bucură că cei doi copii ai săi, aflaţi în primii ani de şcoală, învaţă nu doar ce prevede programa şcolară: „Aaa, copiii mei ştiu despre ce e vorba, îi cunosc pe o parte dintre copiii care vin la cabinet, dăruiesc la rândul lor, se bucură să împartă cu alţi copii ce au, din cabinet niciun copil nu pleacă acasă cu mâna goală. Poate că uneori le răpesc din timpul pe care l-am petrece împreună, atunci când plec pentru o urgenţă, însă ei înţeleg deja. Dar sunt lucruri fireşti, consider eu, nu poţi să nu vezi ce e în jurul tău şi nu poţi să nu faci, dacă ai şansa, viaţa mai simplă, mai frumoasă, şi altora. Cei care până acum nu s-au implicat voluntar să ajute în mod sigur nu ştiu ce pierd, câtă mulţumire sufletească şi câtă linişte îţi oferă gesturile mărunte“, spune medicul pentru care să-i ajute pe copiii din sistemul de protecţie socială a fost actul cel mai firesc cu putinţă.

La cabinetul Andreei Dumitrescu vin şi prietenii copiilor săi.

Când a început să profeseze în cabinet era perioada în care Casa de Asigurări de Sănătate nu mai avea de împărţit stomatologilor nici sumele derizorii din anii trecuţi. În Slatina, de exemplu, soluţia înfiinţării cabinetului stomatologic în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a fost mană cerească, pe de o parte pentru că niciun alt cabinet nu era deschis noaptea şi la sfârşit de săptămână, iar o urgenţă stomatologică, oricât de gravă, nu putea fi rezolvată, iar pe de alta – pentru că cei mai săraci dintre pacienţi nu aveau, efectiv, ce să facă, nici în timpul normal de lucru al cabinetelor particulare, neavând bani pentru intervenţii.

 Motto: „Trebuie să-i ajutăm!“

„Pentru mine a fost o provocare să lucrez la Urgenţe, în spital. Atunci, în 2012, aveau angajaţi doi medici, însă pentru linia de gardă încheiau colaborări cu medici din afara spitalului. Printre aceştia am fost şi eu. M-am dus cu o cerere la manager, fără intervenţii, fără nimic, şi am intrat în gardă, pentru sume derizorii, era vorba de 5 lei ora. Cert este că acolo, la Urgenţe, am văzut pentru prima dată ce probleme grave au aceşti copii şi mai ales că pentru ei, în afară de a trata acel episode de urgenţă, nu se putea face mai mult. Aşa m-am hotărât să fiu eu cea care îi ajută. Urgenţele le-am rezolvat, acum vin la consult şi intervenim când mai apare câte ceva“, povesteşte medicul. Au urmat discuţii cu responsabilii de la Protecţia Copilului, cu furnizorii de materiale ai cabinetului la care lucra, cu alţi colegi, toate pentru un scop precis: „Trebuie să-i ajutăm pe copiii orfani!“.

„Contractul cu CJAS înseamnă cam 1.200 de lei lunar pentru fiecare cabinet. Recunosc, nu ştiu dacă fac o ilegalitate, însă eu toţi aceşti bani îi folosesc pentru copiii fără părinţi şi pentru copiii din familii foarte sărace sau pentru copiii aflaţi în situaţii extreme. Nu cred că se supără nimeni, oricum nu mi-ar ajunge să rezolv problema unui singur pacient, dacă vorbim de intervenţii complexe.  Evident că niciodată nu pun la socoteală manopera, însă până la urmă, cu sprijinul furnizorilor, cu sprijinul altor prieteni, mă descurc. Pentru copiii din sistem chiar am susţinere, li se cumpără medicamentele pe care eu le prescriu, există interes, am fost plăcut surprinsă de colaborarea cu personalul DGASPC“, spune Andreea Dumitrescu.
 
Campanii în şcoli şi în căminele de bătrâni

Astăzi, copiii nu doar că nu se mai tem de stomatolog, dar chiar vin singuri, câte doi, câte trei. „Mă anunţă personalul din căsuţa de tip familial când vin, îi rog pe ei să mă sune când au ajuns, ţinem legătura permanent“, dă medicul asigurări.

Îşi aminteşte câtă uimire a stârnit când, într-o gardă din spital, a hotărât să trimită o pacientă la spitalul de profil din Bucureşti. Fata, aproape de vârsta majoratului, cu un handicap grav şi de etnie romă, avea febră mare şi complicaţii grave din cauza afecţiunilor din sfera ORL insuficient tratate. Părinţii erau disperaţi, se întorseseră de câteva zile după o spitalizare în Craiova, dar problemele erau nerezolvate.
 
„La Craiova m-au refuzat. Mai mult, mi-au spus că dacă-mi pasă atât de mult, s-o iau acasă. În sfârşit, ne-am agitat, eu şi medicul din garda ORL, până când am reuşit s-o trimitem la Bucureşti. Părinţii aşteptau disperaţi la uşă să vadă ce facem. Nu pot să uit nici astăzi privirea acelei fete, care nu putea vorbi, avea un handicap grav, dar care parcă spunea: «Salvează- mă, nu mai pot!». La o săptămână a venit mama fetei la spital, să-mi mulţumească. Şi când trăieşti astfel de momente, ce altfel de răsplată ţi-ai mai putea dori?!“, se întreabă medicul care, din aceeaşi ire, a derulat împreună cu voluntarii de la Crucea Roşie, sprijiniţi de furnizorii cabinetelor de stomatologie, campanii şi în căminele de bătrâni, dar şi în şcolile din mediul rural.
 
Andreea Dumitrescu este convinsă că puţină voinţă din partea celor responsabili ar putea rezolva uşor probleme grave: „Eu mi-aş dori să pot face multe, foarte multe, din păcate nu le pot rezolva pe toate, dar atât cât fac, fac fără regrete, o fac din toată inima. Am învăţat asta de la bunica, o femeie greu încercată, care găsea o farfurie de mâncare şi o vorbă bună pentru oricine îi cerea ajutorul sau avea nevoie. Şi bătrânii au probleme grave, pe cei nedeplasabili, din păcate, nu am cum să-i ajut, pe ceilalţi i-am chemat la cabinet. Cred că dacă ne-am gândi puţin, am putea face câte ceva. S-ar putea achiziţiona o ambulanţă pentru sistemul de protecţie, pentru copii şi pentru bătrâni, s-ar putea face multe în ceea ce numim sectorul de prevenţie. Nu să punem un film şi să bifăm o acţiune“, mai spune medicul dentist.