Articol din categoria Social
Mariana Morari, model de viata
Mariana Morari, model de viață: „Femeia rămâne femeie indiferent de stereotipurile care există în societate“ A trecut aproape un an de la DARE Social ...
- Etichete:
- model de viata
- DARE Social Fashion Show
Previzualizare mesaj:
trimite
Mariana Morari, model de viață: „Femeia rămâne femeie indiferent de stereotipurile care există în societate“
A trecut aproape un an de la DARE Social Fashion Show, primul eveniment caritabil de modă din Republica Moldova. A trecut aproape un an de când 18 modele cu dizabilități au devenit modele de viață pentru o țară întreagă. Redescoperă-le pe moldovencele care au îndrăznit să creadă în visele lor. Și au reușit. În interviul de astăzi, Mariana Morari, consiliera familiilor aflate în impas, ne dezvăluie noua ei pasiune, precum și proiectele pe care le-a dus la bun sfârșit în acest an.
Participanta DARE Social Fashion Show, Mariana Morari, consiliera familiilor aflate în impas, ne dezvăluie noua ei pasiune, precum și proiectele pe care le-a dus la bun sfârșit în acest an.
DARE mi-a dat aripi…
DARE mi-a oferit posibilitatea de a cunoaște oameni extraordinari. Am avut posibilitatea să colaborez cu adevărați profesioniști care știu să lucreze cu pasiune. Printre ei a fost și Ludmila Storojuc, designerul care mi-a prins personalitatea din zbor. Ea a confecționat pentru mine o rochie nemaipomenită. Mă consider norocoasă pentru posibilitatea de a fi printre experții din diferite domenii din Republica Moldova.
Mai visez la un scaun rulant pe care mi-l doresc mult…
Visul meu a fost de a avea un scaun rulant nou de tip sportiv. Un astfel de scaun ar putea să-mi ușureze foarte mult deplasarea, el fiind ușor de manevrat și foarte mobil. În plus, îmi menține poziția corectă a corpului, lucru extrem de important în cazul meu din cauza scoliozei. Din păcate astfel de scaune sunt greu de găsit în Republica Moldova. Sunt aduse aici doar prin donații și în număr foarte mic. Au fost făcute încercări de a găsi un scaun convenabil pentru mine, dar din păcate modelele propuse nu se erau ceea ce căutam. Visul meu rămâne a fi îndeplinit.
O femeie care se respectă trebuie să-și poată achita singură cafeaua…
După încheierea primei ediții DARE, am avut mai multe reușite importante. La sfârșitul anului 2014 s-a încheiat proiectul în care eram angajată în cadrul Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova. Era important să găsesc un loc de muncă. În ianuarie 2015 am reușit mă angajez în cadrul Asociației „Motivație“ din Moldova. A durat puțin până m-am adaptat la noul loc de muncă. Totuși a fost mai simplu decât m-am așteptat și asta deoarece noii mei colegi mi-au fost mereu alături și mi-au oferit suportul necesar. Pentru mine acest pas a fost unul foarte important, deoarece consider că o femeie care se respectă trebuie să-și poată achita singură cafeaua și să aibă un salariu decent. Scopul meu acum este să pot avea un venit care să-mi permită să mă întrețin singură. La fel, la începutul anului 2015 am încheiat proiectul „Investiții în viitor“, pe care l-am coordonat. Au fost momente mai grele, dar și persoane care m-au încurajat și au venit cu recomandări importante. La fel, în aprilie am participat la concursul național de discursuri în limba engleză. Am vorbit despre cum sunt văzute femeile cu dizabilități aici, în Republica Moldova. Am luat premiul întâi și alegerea publicului. A fost o experiență superbă pentru mine. O altă schimbare importantă am făcut-o recent. Am început un curs de Kinetoterapie. Acum de trei ori pe săptămână merg la o clinică de reabilitare din Chișinău și lucrez intens. Progresele de la aceste exerciții încă vor fi. Când lucrezi la ceva, schimbarea nu poate fi oprită.
Vreau un show fără diferențe…
Proiectul DARE a arătat societății cea ce eu știam de mult timp – femeia rămâne femeie indiferent de stereotipurile care există din păcate încă în societate. Cea ce îmi doresc este să văd un show de frumusețe în care vor fi femei și fete fără a fi diferențiate de dizabilitate. Îmi doresc ca societatea în care sunt să devină una cu adevărat egală în oportunități, îmi doresc ca femeile în scaune rulante să fie văzute în primul rând ca femei – atrăgătoare, frumoase, dorite. Aceste schimbări pot fi făcute nu doar de Guvern, ci și de noi. Noi suntem schimbarea! Totodată există un șir de acțiuni care trebuie întreprinse urgent de Guvern pentru a oferi suport persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora de a se simți membri egali ai societății, de a se angaja, de a se încadra la studii, de a putea să se bucure de timpul său liber mergând la o cafenea, cinematograf sau teatru. În primul rând este important ca standardele de accesibilitate să fie asigurate în orașele, dar și în satele Republicii Moldova. Accesibilitatea este importantă nu doar pentru oamenii cu dizabilități. Este necesară pentru mamele care au copii mici și merg la plimbare cu cărucioarele, este necesară pentru oamenii în etate, este necesară pentru rudele și prietenii tuturor acestora.
Aveam prea puține cafenele adaptate…
Când merg să beau o cafea în oraș, sunt tot timpul însoțită de o prietenă. Când ajungem la scările cafenelei nu eu târâii scaunul rulant peste scări, mă ridică ea sau lucrătorii cafenelei sau oameni de pe stradă. Deci lipsa accesibilității nu este doar problema mea, este problema prietenilor mei, a rudelor mele, a lucrătorilor instituțiilor unde eu merg, a tuturor celora ce cumva greșesc crezând că nu au nimic cu asta. Suntem interconectați mai mult decât ni se pare. Dacă vrem să facem o schimbare, atunci trebuie să acționăm împreună și să cerem această schimbare. S-o cerem de la autoritărți și de la responsabilii pe diferite nivele. Iar noi, oamenii cu dizabilități, mamele cu copii mici în cărucioare, vârstnicii, trebuie să fim cât mai activi, să ieșim cât mai des, să-i punem să urce căruciorul și să-l coboare, ca să vadă care este problema, ca să ne audă, ca să acționeze!
Să lupte pentru ELE…
Viitoarelor modele DARE le recomand să fie îndrăznețe! Să viseze! Să vorbească despre visurile lor! Să lupte pentru ele! Să se informeze! Să ceară respectarea drepturilor care li se cuvin! În cadrul DARE ele trebuie să fie nu beneficiare, ci participante cu drepturi depline!
Foto: Ellene Mocrii, DARE
Mariana Morari model de viață Femeia rămâne femeie indiferent de stereotipurile care există în societate A trecut aproape un an de la DARE Social
observatorul .RO
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro