O PERSOANA CU DIZABILITATI ARE ACELEASI DREPTURI CA ORICARE ALTA

M-am confrutat cu una dintre cele mai neplăcute situaţii şi încă mi se întâmplă destul de des să fiu pusă în astfel de întâmplări jenante. Un străin ,,îndreptăţit’’ s-a abătut din drumul lui pentru a mă atinge pe mine, pe umăr, în timp ce eu mă străduiam să  îmi conduc fotoliul rulant pe stradă.  Ploua şi încercam să merg cât mai repede pentru a-mi proteja scaunul cu rotile să nu se ude complet.

Chiar şi aşa, am fost atentă şi m-am ferit ca acel băiat să nu mă lovească pentru simplu fapt că i-am apărut in cale, iar el a hotărât să se apropie, m-a atins pe umăr, spunându-mi: ,,Opreşte-te, drăguţă!’’
 
Hai să nu mai vorbim de protejarea oameniilor cu dezabilităţi. O spun aici şi acum: Nu mă atinge fără permisiunea mea. În niciun moment. Acelaşi lucru este valabil şi pentru scaunul meu rulant.

Chiar şi aşa - se întâmplă multe lucruri. Întâmplător, oamenii cred că au dreptul să mă atingă, pe mine sau să îmi atingă scaunul rulant, fără să îmi ceară vreodată voie. Aleatoriu, necunoscuţii mă mângâie pe cap deoarece mă mişc printre ei. Uneori mă apucă de umeri. Oamenii par să aibă enervantul obicei de a mă atinge. De cele mai multe ori, această mângâiere ciudată se însoţeşte cu câte un comentariu plin de compasiune: ,,Eşti atât de curajoasă’’, sau frază mea preferata: ,,Eşti atât de drăguţă’’. Nu sunt un simbol de inspiraţie pentru alţi, ci exist pentru că exist şi nu permit nimănui să mă compătimească sau să mă atingă.

Ţie  ţi-ar plăcea ca oamenii să vină la tine şi să te asalteze cu întrebări? Sinceră să fiu, e incomod şi uneori chiar groaznic.

Tu nu ai urca pe cineva de pe stradă în fotoliul rulant peste tine, chiar dacă ţi-e prieten, sau nu le-ai căra oamenilor bagajele atârnate în spate. Străinii fac asta cu mine tot timpul. Ei nu pricep că mă încomodează acest lucru. Aceste persoane uită că fotoliul meu rulant este o extensie a mea. Merge peste tot cu mine. E o parte din mine. Şi a-l atinge fără permisiunea mea e ca şi cum mi-ai atinge propriul corp.

Dacă mă vezi pe stradă şi nu mă cunoşti nu-mi atinge scaunul rulant. Sau, dacă suntem cunoştinţe aleatorii nu ai dreptul să-mi atingi fotoliul rulant fără permisiune. Dacă suntem prieteni şi suntem la cumpărături  nu-ţi pune bagajele pe mânerul scaunului meu cu rotile  măcar din respect faţă de mine. În cele din urmă, de aici pleacă totul, de la politeţe şi respect în raport cu ceilaţi. În fiecare zi îmi amintesc cum oamenii fac şi spun diferite lucruri în faţă mea deoarece sunt într-un scaun rulant. Dacă nu  a-şi fi în această postură, oamenii mi-ar acorda o altfel de atenţie.

Nu puteţi atinge nici animalele de companie pur şi simplu fără a le cere voie. Eu nu sunt un umeraş de care să vă atârnaţi lucrurile fără permisiune. Sunt o persoană ca şi voi, şi merit să fiu tratată ca atare.

 Sursa: themighty.com - 2015 httpthemighty.com/2015/11/to-the-people-who-think-its-ok-to-touch-me-or-my-wheelchair-without-asking/