Articol din categoria Legislatie
Puteti infiinta o asociatie neguvernamentala cu numai 200 lei
Cetățenii sunt încurajați să se asocieze. A fost votată reducerea patrimoniului inițial pentru asociații la 200 de lei, de la 1050 lei cât era inițial...
Previzualizare mesaj:
trimite
Cetățenii sunt încurajați să se asocieze. A fost votată reducerea patrimoniului inițial pentru asociații la 200 de lei, de la 1050 lei cât era inițial.
După o lună de dezbateri în Parlament în care MCPDC a fost activ implicat, a fost votată reducerea patrimoniului inițial pentru asociații.
Plenul Camerei Deputaților a votat ieri, 2 martie 2016, reducerea patrimoniului inițial pentru constituirea asociațiilor neguvernamentale, de la cuantumul unui salariu minim de 1050 lei la 200 de lei. “Am urmărit dezbaterile din Parlament și am fost prezenți la discuțiile din Comisiile de specialitate pledând, pentru reducerea patrimoniului inițial de constituire a unei asociații. Considerăm un indicator de sănătate pentru funcționarea democrației din România crearea posibilității de asociere între cetățeni prin eliminarea obstacolelor de orice tip”, a precizat Violeta Alexandru Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic.
Proiectul de lege Pl-x nr 15/2015 care propunea reducerea patrimoniului minim pentru înființarea unei asociații neguvernamentale a fost, inițial, respins de către Senatul României cu aviz negativ de la fostul Guvern, noua echipă guvernamentală informând Parlamentul de faptul că susține obiectivele enunțate în proiectul aflat în dezbatere parlamentară. Sub argumentul că unui grup de cetățeni nu i se poate cere să plătească mai mult (1050 lei) pentru înregistrarea unei asociații neguvernamentale decât i se solicită unei persoane pentru înființarea unei societăți comerciale (în prezent sunt necesari 200 lei pentru înregistrarea unei firme), Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) a susținut în ultima lună, atât în Comisia juridică, de disciplină și imunități, cât și în plenul Camerei Decizionale ca Parlamentul să nu îngrădească, ci să susțină mișcarea asociativă din România.
Cuantumul unui salariu minim reprezintă un obstacol la înființarea unei asociații, în special pentru categorii precum sunt tinerii/studenții, pentru aceștia suma fiind prohibitivă.
Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic consideră că o astfel de decizie va stimula asocierea cetățenilor în găsirea de soluții la problemele comunității, continuând astfel demersurile asumate pentru crearea unui cadru consistent al dialogului civic între societatea civilă și autorități.
Cetățenii sunt încurajați să se asocieze A fost votată reducerea patrimoniului inițial pentru asociații la 200 de lei de la 1050 lei cât era inițial
observatorul .RO
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro