Articol din categoria Despre oameni
Si a tatuat numele bolii de care sufera
Previzualizare mesaj:
trimite
Tiffany Posteraro suferă de vitiligo, și își dorește ca tu să iei la cunoștință acest lucru.
Vitiligo este o boală care conduce la pierderea pigmentului în anumite zone ale corpului, potrivit Academiei Americane de Dermatologie. Poate afecta până și părul, și în general orice altă parte a corpului care are pigment. Nu se poate trata, însă nu este de natură contagioasă.
Tiffany, în vârstă de 24 de ani, din Boca Raton, Florida, a observat pentru prima dată pete mici albe pe genunchi, la vârsta de 7 ani, potrivit The Mirror. La 14 ani, după o căutare pe Google, a realizat că nu era singura în această situație. În ciuda acestei convingeri, a fost în continuare nevoită să suporte critici dure la școală.
Și-a petrecut ani întregi acoperindu-și pielea cu haine, machiaj și spray-uri bronzante. Apoi a văzut-o pe Winnie Harlow, o participantă America’s Next Top Model, și nu s-a mai simțit parcă ceva mai puțin singură.
În luna mai a acestui an, a dat peste o altă persoană care suferea de aceeiași boală, care i-a recomandat un grup de sprijin online, potrivit Daily Mail, lucru care a făcut-o să se simtă și mai ușurată.
Câteva săptămâni mai târziu și-a tatuat pe mână, chiar lângă niște pete albe mesajul “se numește vitiligo”(It’s called vitiligo)
“Mă săturasem de privirile insistente” a declarat ea pentru Daily Mail. “Vroiam doar să le spun, ‘hai, veniți și întrebați-mă despre ce este vorba.”
Tatuajul a ajutat-o pe Tiffany să facă față mult mai bine privirilor și de asemenea să-I educe pe cei din jurul său cu privire la boala de care suferă.Tot ea recunoaște că a învățat să-și accepte defectele și să le vadă ca parte a frumuseții sale.
“Cred că sunt o persoană mult mai bună datorită bolii mele,” a declarat pentru Daily Mail. “Nu mă uit la o persoană pentru a-i observa defectele. Ce înseamnă defecte pentru o persoană, pentru alta pot reprezenta frumusețe.”
Sursa: themighty.com - 2015 themighty.com - 2015
Tiffany Posteraro suferă de vitiligo și își dorește ca tu să iei la cunoștință acest lucru Vitiligo este o boală care conduce la pierderea pigmentul
observatorul .RO
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro