Articol din categoria Social
Daca nu ne-am dus la vot, sa nu ne mai plangem de mila ca nu are rost
O persoana amputata a votat cu dintii la alegerile parlamentare 2016, simbol de demnitate si respect fata de semenii sai si de un viitor mai bun.
Previzualizare mesaj:
trimite
Ieri, 11 decembrie, printre cei care au vrut cu adevărat să-ṣi exercite dreptul democratic într-o ṭară democratică cum este România, la alegerile parlamentare 2016, puṭini de altfel, iar motivele numeroase printre care lipsa ,,motivaṭiei’’, comoditatea, lipsa accesibilizării, absenṭa intimităṭii, iată, că a fost prezent ṣi un bărbat cu dizabilităṭi care a ieṣit în evidenṭă prin simṭul civic.
Este vorba de un buzoian în vârstă de 33 ani, persoană amputată de ambele mâini care a prezentat o demonstraṭie demnă de toată admiraṭia, fiind surprins în momentul în care ṭine cu dinṭi biletele de vot ṣi le pune în urne, refuzând orice fel de ajutor, potrivit unor fotografii făcute de Libertatatea.ro.
Paul Danciu a rămas fără mâini încă de la vârsta de 12 ani în urma unui accident. El a învăţat să folosească telefonul și calculatorul cu ajutorul picioarelor şi cu gura.
„Astăzi am vrut să merg şi eu la vot chiar dacă ştiu că lumea o să râdă de mine. Sper ca la votul din 2016 cineva să-şi facă milă şi de mine ca să-mi cumpăr proteze pentru mâini, dar sunt foarte scumpe - peste 35.000 de euro. Vreau ca data viitoare să pot vota şi eu ca un om normal”, a spus Paul Danciu.
Aṣa că dacă, nu ne-am execitat dreptul democratic, prin voinṭa de a merge la vot, să nu ne mai plângem de milă că nu are rost.
O persoana amputata a votat cu dintii la alegerile parlamentare 2016 simbol de demnitate si respect fata de semenii sai si de un viitor mai bun
observatorul .RO
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro