Izvorul Tamaduirii, praznic inchinat Maicii Domnului

Autor: Elena Nastare

Suntem intr-o perioada deosebita din viata unui crestin, cu o incarcatura spirituala adanca.  

Vineri, in Saptamana Luminata, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Praznicul inchinat Maicii Domnului este menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii credinciosilor. In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica).

Sarbatoarea Izvorului Tamaduirii ne aminteste de minunile savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Maica Domnului a dobandit foarte mult har de la Fiul ei si a fost inzestrata cu o mare putere de a face minuni.
 
Istoria spune ca in anul 450, in Constantinopol, un print pe nume Leon se plimba, seara, prin padurea de langa palatul sau. Intalneste un orb ratacit si insetat, lipsit de vlaga care ii cere ajutorul. Printul cauta, dar cauta in zadar.
 
Neputincios, dezamagit si fara nicio speranta de a gasi o sursa de apa care sa potoleasca setea orbului, se framanta cum sa iasa din aceasta situatie grea, cand, deodata aude un glas care-I spune: ”Cauta Leon, pentru ca izvorul nu este departe de tine!”
 
Uimit, printul continua sa caute, dar fara succes si, dupa un timp, aude, iarasi, glasul bland care ii spune: “Imparate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, cauta in dumbrava, adapa-l pe orb, spala ochii lui cu aceasta apa, ca sa vezi puterea lui Dumnezeu!”
 
Printul face toate acestea si orbul se vindeca.
 
Mai tarziu, printul Leon a ajuns imparat al Bizantului, asa cum ii spusese, in padure, glasul Maicii Domnului: ”Imparate Leon”.
 
Acest izvor facator de minuni a devenit loc de pelerinaj pentru cei bolnavi si nu numai.
Imparatul Leon a facut, in acel loc, o biserica inchinata Fecioarei Maria.

O legenda romaneasca spune ca numai in ziua Izvorului Tamadurii iese o apa vindecatoare dintr-un put sapat de Fecioara Maria in vecinatatea Ierusalimului. Potrivit acestei legende, orice om bolnav ce bea din agheazma acestui put se insanatoseste pe loc.

Parintele Sofian Boghiu ne vorbeste, in predica lui la Sfanta Sarbatoare, despre boli si despre tamaduire, astfel:

“Noi, totdeauna suntem bolnavi trupeste, dar mai ales sufleteste.

Pentru bolile trupesti ne sunt la indemana medicii, care si ei au darul lor de la Dumnezeu.

Pentru bolile sufletesti insa, noi umblam ca si cand am fi deplin sanatosi si nu vrem sa ne gandim cat de bolnavi suntem pe dinauntru. Pentru bolile acestea sufletesti, pentru vindecarea lor, in sfanta Biserica avem trei sfinte taine, lasate de Mantuitorul Hristos: taina sfantului maslu, mai ales pentru bolile sufleteati; taina sfintei spovedanii si taina sfintei Impartasanii, pentru sfintirea vietii noastre. De aceea, cand ne simtim bolnavi, este foarte bine sa mergem la doctor, dar mai inainte de asta e foarte bine sa venim aici, la biserica, frati crestini. Mai ales Maica Domnului are un rol foarte important in aceste vindecari - asa cum auzim noi cantandu-sa la strana: „Maica Domnului, grabnic ajutatoare.”

Tot in aceasta saptamana, duminica 23 aprilie, se sarbatoreste Sfantul Mucenic Gheorghe, numit si „purtator de biruinta”, care pentru credinta lui sincera in Mantuitotrul Hristos a patimit cele mai cumplite chinuri din partea paganilor.

El a fost militar in armata romana, dar a preferat, in locul gloriei lumesti, slava vesnica. Biserica se intareste cu mucenici, asa cum se intareste o armata cu soldati viteji.
 
Sfantul Asterie, episcopul Amasiei, ne vorbeste cu iubire si recunostinta despre importanta existentei mucenicilor in istoria crestinismului: „Daca diavolul nu prigonea pe crestini si n-ar fi it razboi impotriva Bisericii, n-am fi avut mucenici, viata noastra ar fi fost trista si fara sarbatoare. Caci ce este egal in valoare cu aceste sarbatori?”

A trecut Pastele, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, care a adus omenirii speranta mantuirii si a vietii vesnice prin sacrificiul lui Iisus Hristos.
 
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardelului, Laurentiu, ne vorbeste cu smerenie si har despre semnificatia duhovniceasaca a Invierii: ”Invierea Domnului Hristos ne arata, tuturor, rostul dumnezeiesc al vietii noastre. […]
 
Oricate suferinte am avea. Oricate incercari ar veni peste noi, oricat de mult am fi coplesiti de necazuri, ziua de Pasti ramane, lumina,  pentru noi, speranta si mangaiere de la Hristos cel Inviat, daruind un sens mantuitor tuturor incercarilor vietii.
 
Atmosfera aceasta plina de pace si de fericire din noaptea Invierii defineste existenta noastra de crestini. Din lumina Invierii se aprinde si lumina sufletelor noastre,
 
Constientizam ca Dumnezeu este Lumina, iar in aceasta lumina tainica sunt cuprinse darurile ceresti impartasite noua: iertarea, bunatatea, iubirea milostiva, purtarea de grija pentru aproapele nostru.
 
Daca in lumea noastra pamanteasca nimic nu poate exista fara lumina prin care totul poate fi vazut si perceput, tot asa si pentru noi, oamenii, care suntem fiinte spirituale, fara Lumina Invierii, viata noastra ramane in umbra mortii.”
 
Constat, cu tristete, ca se incearca si, uneori, se reuseste deturnarea semnificatiei crestine a Sarbatorilor de Paste, intr-o directie mercantila si birocratica, considerandu-se, de catre unii preoti, doar o etapa in lungul sir de indatoriri strict profesionale.
 
Pentru unele persoane, Pastele este, doar, un prilej de distractie, cu muzica, bautura si mancare in exces.
 
Pastele este si trebuie sa ramana simbol al vesniciei si al innoirii sufletesti!
 
Precizari legate de procesul de dobandire a Luminii Sfinte de la Ierusalim
 
Mitul Luminii Sfinte de la Ierusalim se repeta de 2000 de ani, in fiecare Sambata Mare.
Aprinderea Focului Divin, din senin, este considerata cea mai mare minune a Crestinatatii Ortodoxe. Fenomenul fizic a ramas, pana astazi, o taina.
 
Biserica Sfantului Mormant apartine celor sase confesiuni crestine: ortodocsii, catolicii, armenii apostolici, egiptenii copti, siriacii si etiopienii, dar, doar la rugaciunile Patriarhului Ortodox al Ierusalimului se declanseaza minunea.
 
Biserica ce adaposteste Sfantul Mormant este verificata si sigilata de vineri. Tot atunci se aseaza vata pe Sfantul Mormant.
 
Sambata, in jurul orei noua, Patriarhul ortodox al Ierusalimului este insotit de politisti si de reprezenatti ai religiei musulmane, care desfac sigiliul, il dezbraca pe Patriarh de haine si ramane doar intr-un stihar alb, o parte din straiele preotesti, si il verifica sa nu aibe nicio sursa de foc.
 
Patriarhul intra la Sfantul Mormant cu doua buchete de lumanari, fiecare avand cate 33 lumanari, dupa varsta Mantuitorului, se aseaza in genunchi si rosteste rugaciunile  speciale.
 
Arhimandritul Ioanichie Balan ne descrie amanuntit cum se desfasoara intreg procesul: “Dupa 15-20 minute de fierbinte rugaciune, in jurul orei 13, are loc minunea! Se observa o lumina puternica, ca o scanteie luminoasa de fulger, care coboara in zig-zag prin cupola mare a bisericii si apoi deasupra Capelei Sfantului Mormant, sub forma unui glob de lumina ce se sfarama in bucati.
 
O raza subtire de foc intra inauntru, coboara pe lespedea Mormantului si aprinde vata presarata deasupra.
 
Patriarhul aduna cu mainile goale vata aprinsa, care timp de cateva minute, nu arde pielea. O pune in doua cupe de aur, iese din incapere si aprinde lumanarile.
 
In clipa cand patriarhul iese din Sfantul Mormant se aprind cele sase candele ale ortodocsilor de deasupra si o parte din lumanarile de la sfesnice.
 
Apoi Lumina se imparte credinciosilor.
 
Impartirea Luminii Sfinte este un act de dragoste, semnificand atat impartirea lui Hristos catre noi, cat si daruirea noastra, unii catre altii.”
 
De la Paste pana la Sarbatoarea Inaltarii Domnului, crestinii, cu precadere cei ortodocsi, folososesc o forma de salut, numita salutul pascal, care reitereaza esenta crestinismului: “Hristos a Inviat!”si se raspunde: “Adevarat a Inviat!”
 
Noi, crestinii ortodocsi, suntem privilegiati, dar cu toate aceste lucruri minunate care au loc in viata noastra, se constata o desacralizare a procesului, prin lipsa de constientizare a acestei minuni, care se intampla in fiecare an la Mormantul Sfant si prin lipsa de entuziasm religios.
 
Se pierde semnificatia profunda a evenimentului prin transformarea lui intr-o normalitate banala si derizorie.