Nu cred că ne mai cheamă la vot, ne spun ei cine a ieșit

Titlu: Nu cred că ne mai cheamă la vot, ne spun ei cine a ieșit

Subtitlu: Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025: între neîncrederea în sistem și speranța unei resetări politice reale.

România se pregătește să voteze pe 18 mai în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Candidații rămași în cursă sunt George Simion, liderul AUR, și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Unul vine din afara sistemului, celălalt a fost sprijinit și susținut de el. În mod evident, societatea românească este împărțită, dar și profund dezamăgită.

O finală neașteptată, dar semnificativă

Turul întâi a produs o ruptură clară: candidatul sistemului – Crin Antonescu – a fost eliminat. Coaliția PSD-PNL-UDMR a suferit o înfrângere care a dus la demisia premierului Marcel Ciolacu. Votanții se pare că au respins aparatul politic consolidat în ultimul deceniu. În turul al doilea se confruntă doi oameni care au venit din alte direcții: George Simion, votat masiv de români din medii ignorate până acum de elitele tradiționale, și Nicușor Dan, aflat în fruntea administrației Capitalei prin sprijinul politic al "dreptei" convenționale, cu susținerea activă a președintelui în exercițiu și a serviciilor de comunicare oficiale ale statului.

Sondajele, între manipulare și realitate

Sondajele nu mai conving. Unele îl dau pe Simion în frunte, altele pe Dan. Niciunul nu are majoritate absolută, iar peste 20% dintre români declară că nu știu dacă vor vota sau dacă votul lor contează. De altfel, formula recurentă a acestor zile – „ne spun ei cine a ieșit” – reflectă o suspiciune colectivă: că decizia finală e deja luată în culise.

O confruntare inegală

George Simion nu a fost niciodată parte a vreunui aparat de stat sau al unei administrații locale. Nu i s-au dat pârghii și bugete. El a crescut prin activism și printr-o mobilizare de jos în sus. De cealaltă parte, Nicușor Dan a beneficiat de sprijin instituțional și a avut ocazia să conducă Bucureștiul, cu rezultate care au divizat opinia publică – pe bună dreptate. Turul al doilea nu e doar un vot între două persoane, ci între două poziționări față de sistem: una care îl contestă radical, alta care l-ar vrea continuat într-o formă aparent mai „soft”.

Problema reprezentării și a accesului la vot

Românii din diaspora întâmpină aceleași dificultăți ca la alegerile anterioare. În sudul Albaniei, de unde tocmai m-am intors zilele trecute, în zone întinse din Italia, Anglia sau Spania, nu există secții de votare accesibile omului de rând, care își programează fiecare cent pentru a se deplasa și supraviețui. Asta ridică întrebări esențiale despre egalitatea în drepturi a cetățenilor și despre voința reală a statului de a-i include pe toți în decizia națională.

Fără dezbateri reale, fără contact direct cu alegătorii

Până acum, nu a fost anunțată nicio dezbatere electorală directă între cei doi candidați – care să pară și nepartinică și care să ne arate valoarea fiecăruia, fără suspiciuni de „aranjament”. Totul se petrece prin mesaje video, statusuri, postări și lozinci. E o campanie fără dialog. Publicul nu are ocazia să compare viziuni, proiecte, idei. Doar promisiuni sumare, uneori în antiteză, alteori evazive, și fără a cunoaște limitele și competențele constituționale ale postului de președinte.

Concluzie:

România se află, poate, în fața celui mai important moment electoral de după 1989. Nu e vorba doar despre cine va câștiga alegerile. Miza reală este dacă votul mai are putere. Dacă poporul mai alege sau doar asistă. Și dacă sistemul acceptă o voință autentică sau simulează democrația.

Pentru mulți români, nu mai există încredere. Ei nu cred că mai sunt chemați să voteze. Doar li se comunică, la final, „cine a ieșit”. Asta e ruptura pe care o avem de reparat. Sau de recunoscut.