Promenada Hasan Tahsini

Ziua 7, Luna 3

Pe o bancă de pe Promenada Hasan Tahsini, lângă mare, stă zilnic un bătrân gârbovit, cu ochii umezi de oboseală și de viață. Îl cheamă Thanas, dar oamenii îi spun „gjyshi i bukës” – bunicul pâinii. În fiecare dimineață își adună bănuții într-o cutiuță veche și, seara, merge la brutăria din colț. Cumpără pâini calde, le pune într-o sacoșă și le împarte oamenilor sărmani din cartier.

Nimeni nu l-a văzut vreodată păstrând ceva pentru el. Își ia doar o bucată mică, cât să-l țină în viață. Când cineva l-a întrebat de ce face asta, a zâmbit cu ochii plini de lacrimi și a spus: „Mos harro kurrë të jesh i mirë – nu uita niciodată să fii bun.” Și a plecat mai departe, lăsând în urmă miros de pâine și o tăcere grea, ca o rugăciune.

Se povestește că pe vremea lui Ali Pașa din Tepelena, Saranda a trecut printr-o iarnă cumplită. Marea era învolburată și corăbiile nu mai aduceau provizii. Oamenii ajunseseră la foamete. Atunci, Ali Pașa, cel temut pentru cruzimea lui, a dat un ordin neașteptat: să se deschidă hambarele și să se împartă grâul oamenilor. „Mai bine să se piardă aurul meu decât viețile lor”, ar fi spus. Gestul acela a rămas în memoria locului ca dovadă că până și inimile de piatră pot, uneori, să cedeze în fața bunătății.

„Mirësia mbetet, edhe kur njeriu ikën.” – Bunătatea rămâne, chiar și atunci când omul pleacă.

 Aici, marea nu lasă poveștile să se piardă; le poartă din val în val, ca pe niște șoapte trimise către viitor, ca să nu uităm niciodată că adevărata putere a vieții este să fii bun.

Saranda, 7 septembrie 2025