Articol din categoria Social
Va puteti inscrie la cursuri gratuite de calificare profesionala
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 organizeaza in perioada urmatoare cursuri de calificare profesionala.
Previzualizare mesaj:
trimite
În cadrul Proiectului “Europa inclusivă — Inițiative regionale sustenabile”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 organizează în perioada următoare cursuri de calificare profesională pentru persoanele care domiciliază legal în Regiunea București-Ilfov și care aparțin următoarelor categorii sociale vulnerabile: persoane cu dizabilități, tineri care părăsesc sistemul de protecție și persoane de etnie romă.
Sunt disponibile cursuri pentru următoarele calificări:
— operator introducere date (pentru persoane cu dizabilități) — 30 de locuri;
— barman-preparator — 10 locuri;
— frizer — 30 de locuri;
— florar-decorator — 20 de locuri;
— manichiurist — 20 de locuri;
— patiser — 20 de locuri.
De asemenea, se mai oferă pregătire și calificare profesională în domeniile “comunicare și conflict” — 10 locuri și “competențe digitale” — 10 locuri.
Toate cursurile sunt gratuite și oferă participanților diplome de calificare profesională recunoscute de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de către Ministerul Educației Naționale prin Autoritatea Națională pentru Calificări. Pe toată durata cursurilor, participanții vor beneficia de decontarea costurilor legate de transport.
Prin activitățile proiectului, cursanții vor primii servicii de evaluare și consiliere psihologică, informare și orientare vocațională, suport emoțional. Pentru facilitarea accesului la cursuri și a integrării pe piața muncii, copiii persoanelor beneficiare vor fi supravegheați și îngrijiți gratuit într-un centru de zi specializat, pe durata acordării serviciilor.
Persoanele interesate sunt rugate să apeleze la numărul de telefon 0726.727.209 — persoană de contact: Nadia Stroia.
Proiectul “Europa inclusivă—Inițiative regionale sustenabile” se află în perioada de sustenabilitate, după o etapă inițială, în care a beneficiat de accesarea unei finanțări nerambursabile din fonduri europene.
În această primă etapă, 1.017 persoane au urmat cursuri de calificare sau recalificare în meserii precum: frizer, tâmplar, lucrător în cultura plantelor, lucrător în comerț, florar-decorator, agent de securitate sau operator introducere, validare și prelucrare date.
Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 6 organizeaza in perioada urmatoare cursuri de calificare profesionala
observatorul .RO
telefon: | e-mail:office@observatorul.ro